şi praf am fost, şi pulbere, şi vânt
tacerea asta e un crivaţ crunt,
dar nu-i nimic, soare o să vină
lumina lumânării o să ne mai ţină
trezi până când timpul ne va înveli
şi palme grele de pământ noi vom primi
în loc de noapte bună!
dar, hei, ce poţi să faci, eşti om
iar ei, ei sunt nişte draci,
n-ai ce să-i faci.
şi nu mai plânge, tu nu ai scuză
nu îţi mai face tăietură iar pe-o buză,
într-o lume aşa obtuză,
nu te lovi în colţuri!
şi lasă-ţi visele să-ţi crească,
aşează-ţi iar, o fericită mască,
şi joacă-ţi rolul, fi iar actor,
şi prefă-te cum în rol tu mori,
dar să nu uiţi că pe o scenă eşti,
şi lume-a-ntregă o să priveşti,
tu nu muri, tu mai mimează,
în ochi îţi intră-o rază,
şi pici pe jos, e larmă.
e bine când totul se termină cu bine?
la uşa un postaş în seară îmi vine
cu o scrisoare. e de adio, adresata mie
dar vai, nu e semnată, o altă anonimată.
o aşez în semineu alături de comori,
ele ard, ard, ard până în zori,
dar mă încalzesc.
eu pentru cine mai trăiesc?
hai să nu aflăm cum e, să nu mai ştim,
numele să nu ţi-l ştiu, e de prisos,
ce flori îţi plac, e fără rost.
vreau să aud doar clape de pian în tine,
un cinel şi o palmă pentru mine.
dar o să fie bine, nu?
căci eu mi-am adus o cutie!
tu nu şti ptr ce, n-am mai deschis-o de-o mie
de zile.
nu mă face să o deschid iar şi
pe tine să te bag, evident, în ea.
şi am scris pe tavan numele nostru.
stau şi îl citesc seara ca prostu.
părea mai lung, părea mai clar,
se şterge, se şterge,sunt urme de var.
şi să nu imi spuică o să fie bine,
căci îmi este, am focul langă mine.
e cald şi-i bine dar poştaşu nu mai vine.
deschid o carte şi mă închid în ea,
printre coperţile ce vor să-ţi dea
fiori, ca nişte porţi se-nchid
şi mă cuprind, mă aruncă în vid.
să fie ucisă, să fie ucisă.
carte rea, carte urâtă şi omisă.
eu bat din palme dar nu se-aude
ecoul ce loveşte, te trezeşte.
francezul beat la geam îmi cântă,
la o flaşnetă cu inima-i cea frântă.
şi râde în timp ce plânge, e amuzant
şi tragic, şi trist şi deplorant.
arunc cu bani in el, dar nu îi vrea,
el vrea doar,el vrea doar cartea mea.
şi urlă iar flaşneta, urlă iar
dar totul este în zadar.
dar eu te văd în balansuar, te simt
dar vin uşor şi la ureche eu te mint.
- (tu)mă duc să îmi visez visele!
- (eu)mai bine le-ai trăi!
- (tu)dar atunci nu ar mai fi vise!
- (eu)dar cine ar mai avea nevoie de vise
dacă ar deveni adevărate?
îţi sărut lacrimile involuntare,
deşi îmi zici că nu te doare,
sau că sunt picături de ploaie,
te aşez pe o foaie,
nemernica mă taie.
dar nu ai vrut asta, nu?
tu nu ai vrut decât să fi fericită
iar eu ?
zâmbetul înghetat în poză, e rece,
oricum, dupa blitz, el trece.
şi atâtea poze am aruncat, s-au dus
le-am aruncat dar nu pe jos, pe sus!
niciodata nu mi-ai zis că ma iubeşti
nu ca azi când din braţe mă priveşti
cu ochii-nchişi.
repetă-mi!
nu mai zgâria pereţii cu unghiile,
ei nu au suflet, eu da.
îmi zici că e complicat.
eu am totul simplificat:
nimic nu e de abordat.
sunt iar lânga tine şi îti spun
ce ai vrea să auzi.
("într-o lume lipsită de melancolie, privighetorile ar râgâii")
spune-mi de ce te iubesc?
de ce , în fiecare dimineaţă mă trezesc?
somnul cu imaginea ta imi termin.
m-aş ineca in sticle de vin,
dar e prea scump, e prea amar
o să îl îndulcesc cu var.
nestins.
eu nu gândesc lucruri urâte, dragă!
- (ea)e prea complicat să îţi spun de ce te iubesc...
- (eu)atunci nu îmi mai spune!
- (ea)dar te iubesc, asta stiu sigur şi sunt foarte fericită...asta datorită ţie.
şi sunt multe pe care nu le-am zis.
- (eu)de ce? cuvintele nerostite nu au rost.
- (ea)...(tăcere)
pentru că poate nu îmi vin acum în minte sau nu le pot pune în cuvinte.
- (eu)şti de ce am nevoie ca să ştiu ca mă iubeşti?
- (ea)... (tăcere)
- (eu)de privirea ta, de o privire de la tine!
se citeşte în ochii tăi!
va urma...
