Da, oamenii se întorc, timpul nu. Şi au trecut ani, şi viaţa s-a schimbat. Aş da totul să fiu iar în clasa a 10-a, fără griji, fără bani, fericit din orice nimic. Singurele probleme: Petrişan la matematică, diriga la fizică, Podigy la geografie, bani ptr TopT, şi habar nu mai am ce dracului vroiam atunci şi nu aveam. Oricum, totul părea mult mai simplu, nimic nu era prea sus, simţeam ca aveam timp ptr orice, oricine, chiar şi ptr mine. Pe vremea mea...
Şi prietenii care au fost, 'din 1000 caţi au mai rămas' ? Dar oameni se pot întoarce, timpul nu. Când suntem mici îi auzim mereu pe cei mari cum işi doresc să fie iar copii, şi noi abia aşteptăm să mai creştem, să fim mari să putem sta până târziu la tv. Când însă ajungem şi noi oameni mari , ne dăm seama ce dreptete aveau, şi ne dorim şi noi să fim iar copii, dar timpul nu iartă. Şi încep să apră regrete: cum ar fi fost dacă ar fi fost... Atâtea lucruri nefăcute, atâtea neîncepute, atâtea neterminate, atâtea cuvinte nerostite, atâtea fapte neisprăvite. Şi lipsa griji de mâine. O inconştientă indiferenţă inocentă, atât de mult invidiată acum... Vroiam să creştem ca să facem ce vrem neştiind ca defapt tocmai când eşti copil poţi să faci tot ce vrei.
Dau 1000 de zile de acum, ptr doar una de atunci, dau 1000 de ore de nesomn de acum, ptr una de somn de atunci.
Un bun prieten îmi spunea cum şi-a dat seama că 'începem să creştem'. Îi facusem cadou de ziua lui un portofel. Şi asta a fost unul din primele semne ale maturităţii. Astazi portofel, mâine mai multe chei, buletin, acte, telefon, telefoane, carduri. Şi portofelul începea să se facă din ce în ce mai gros, buzunarele din ce în ce mai încărcate. Servieta ia locul ghiozdanului, laptopul locul caietelor cu Spider Man, blog-urile locul oracolelor. ' Nu măi mă trântesc în iarba în faţa blocului, în grădiniţa de 10 metri pătraţi, mă murdăresc şi mai pe seară ma intâlnesc cu Andreea...Da ce, eu mai sunt copil să mă joc cu mingea la poarta care defapt e bara de bătut covoare...' Aş vrea să mai pot să mă murdaresc cum puteam odată, fară să îmi pese de consecinţe, de etichete şi etichetări. Ce simplă şi frumoasă era viaţa, ce frumoasă era...Îţi dau suprizele mele cu BMW dacă îmi dai şi mie dublurile cu motocicletele de la suprizele alea cu Turbo galben...Băi , am vazut o tipă azi, nu jtu cum o cheama sau în ce clasă e, are obrajii umflaţi oleacă, cred ca e la 'i' sau la 'k' sau 'j'...
'Vreau să fiu mare' - eu vreau să fiu mic.
Şi prietenii care au fost, 'din 1000 caţi au mai rămas' ? Dar oameni se pot întoarce, timpul nu. Când suntem mici îi auzim mereu pe cei mari cum işi doresc să fie iar copii, şi noi abia aşteptăm să mai creştem, să fim mari să putem sta până târziu la tv. Când însă ajungem şi noi oameni mari , ne dăm seama ce dreptete aveau, şi ne dorim şi noi să fim iar copii, dar timpul nu iartă. Şi încep să apră regrete: cum ar fi fost dacă ar fi fost... Atâtea lucruri nefăcute, atâtea neîncepute, atâtea neterminate, atâtea cuvinte nerostite, atâtea fapte neisprăvite. Şi lipsa griji de mâine. O inconştientă indiferenţă inocentă, atât de mult invidiată acum... Vroiam să creştem ca să facem ce vrem neştiind ca defapt tocmai când eşti copil poţi să faci tot ce vrei.
Dau 1000 de zile de acum, ptr doar una de atunci, dau 1000 de ore de nesomn de acum, ptr una de somn de atunci.
Un bun prieten îmi spunea cum şi-a dat seama că 'începem să creştem'. Îi facusem cadou de ziua lui un portofel. Şi asta a fost unul din primele semne ale maturităţii. Astazi portofel, mâine mai multe chei, buletin, acte, telefon, telefoane, carduri. Şi portofelul începea să se facă din ce în ce mai gros, buzunarele din ce în ce mai încărcate. Servieta ia locul ghiozdanului, laptopul locul caietelor cu Spider Man, blog-urile locul oracolelor. ' Nu măi mă trântesc în iarba în faţa blocului, în grădiniţa de 10 metri pătraţi, mă murdăresc şi mai pe seară ma intâlnesc cu Andreea...Da ce, eu mai sunt copil să mă joc cu mingea la poarta care defapt e bara de bătut covoare...' Aş vrea să mai pot să mă murdaresc cum puteam odată, fară să îmi pese de consecinţe, de etichete şi etichetări. Ce simplă şi frumoasă era viaţa, ce frumoasă era...Îţi dau suprizele mele cu BMW dacă îmi dai şi mie dublurile cu motocicletele de la suprizele alea cu Turbo galben...Băi , am vazut o tipă azi, nu jtu cum o cheama sau în ce clasă e, are obrajii umflaţi oleacă, cred ca e la 'i' sau la 'k' sau 'j'...
'Vreau să fiu mare' - eu vreau să fiu mic.
1 vorbe de duh:
Eu chiar vreau sa fiu mare:-"
Post a Comment