00:49 Ultima epistola catre Ana

Draga Ana,

Ca un caine in fata masinilor am asteptat raspuns de la tine. Si la fel ca el, cand e lovit, m-am simtit cand am cetito. Da, e adevarat, am baut iar aseara. Am baut. Dar nu m-am imbatat, cum faceam noi deobicei. De data asta nu.

Prin cate am trecut noi, Ana, prin cate, si cate am vazut noi, Ana, cate. Cine va mai sta cu tine sub tren, si va astepta plecarea vagoanelor ca sa le vedem maţele cum trec pe deasupra noastra? Cine isi va mai taia degetel in corzile chitarei date cu otet ca sa usture si mai mult, sa iti cante tie cantec de adormit mitruţi? Oare intelegi tu cuvinetel grele a celui ce il pierzi? E simplu Ana, asa de simplu incat tu nu intelegi.

Ai scos capu' pe fereastra sa vezi zapada, dar au inchis geamurile, asa ca l-ai scos pe sub usa, dar zapada a acoperit sub-usa, asa ca l-ai scos pe horn. Tu nu erai un mos gras si rosu, tu erai copila si slaba si rosu doar nasu iti era. Te cocotai in copaci sa vezi in orizont, sa le faceai cu mana umbrelor din departare. Ele nu-ti raspundeau. Radeai cand te jucai "telefonu' fara fir" cu 3 conserve de somon. Furai bucati de sarma de la snopii de ciocani de foc ca sa iti faci retea. Tu nu stiai ce-i ala wireless. Scriai bilete catre viitor, le bagai in cutii de Nivea consumate, si bagai si monezi de 100 de lei, sa aiba urmasii tai piese de muzeu. Dar dupa un an, nu mai aveai rabdare, asa ca le dezgropai. Dar te prefaceai ca nu le-ai ingropat tu, si traiai intens fiecare clipa, ca o descoperire epocala. Si ciclul se relua. Dar ai inceput sa uiti unde le ingropai, sau cat de adanc. Nu mai dadeai de ele. Vai, Ana, cati bani ai pierdut tu asa...

Erai asa ciudata, Ana, cum nimeni nu era. Tu mergeai mereu in ultimul vagon, sacosele toate galbene trebuiau sa fie, samponul intr-o sticla verde, fularul nu mai scurt de-un metru, nu-ti placeau copertile de carti cu multe poze, cand intalneai un copac cu 3 cuiburi scuipai in san, si-i dadeai cercuri de 7 ori dar mergand cu spatele(de-atatea ori ai dat cu capu' de pamant ca nu vedeai ce ai in spate), la rosu strigai "cu-cu-ri-guuu". Beai ceasca de cafea doar cu degetul mic, restu le tineai in sus. La telefon tu ciripeai si pe urma ziceai: " Alo, aici Ana, sunt o fată frumosa cu un ochi verde si unul albastru!".

Dar astazi nu mai esti ce-ai fost, Ana, nu mai esti deloc. Caci astazi tu mori. Nu o sa mai primesc raspuns la scrisoarea mea, pentru ca posta nu preaia scrisori de la 2 metri sub pamant. Tu poate o sa imi scrii, dar eu nu o sa mai primesc nimic. Poate acolo, departe, o sa primesc ceva de la tine. Ingerii or sa faca schimb cu dracii de scrisori si poate s-or indura sa le duca si p-alea noastre, a mea mai calda decat a ta. Dar pana atunci esti legata de pat cu o mana, si cu cealalta de stiloul tau cu penita de aur, cadou de la parinti. Tu nu-mi raspunzi Ana, nu-mi raspunzi ca alta data. Tu taci, taci ca mortii.